Asociația Viitor Plus / 15.11.2021 / 11:08

butonul de deschidere a chatului

8.000 de kilograme de materiale reciclabile au fost salvate de la groapa de gunoi de elevii din Sectorul 2

Elevii și profesorii de la Școala Gimnazială ,,Tudor Arghezi” sunt campionii proiectului derulat de Asociația Viitor Plus, prin programul Recicleta și cofinanțat de Primăria Sectorului 2. Au strâns, în total, 2.396 kg de materiale reciclabile.

În doar o lună, toți elevii și profesorii înscriși în concursul „Reciclează cu noi pentru Sectorul 2” au reușit să colecteze separat peste 8.000 de kilograme de materiale reciclabile:

  • Hârtie – 6.710 kg
  • Carton – 879 kg
  • Plastic – 500 kg
  • Aluminiu – 28 kg

TOTAL: 8.117 kg

La acțiunea desfășurată în 20 de școli din Capitală au participat 90 de cadre didactice și peste 2.500 de elevi. Aceasta vine în contextual în care România trebuia deja să facă pași rapizi pentru a ajunge la rata de 50% a colectării separate, asumată pentru anul 2020. Cele mai recente date Eurostat arată însă că reciclăm puțin peste 11% din totalul deșeurilor produse.

Proiectul, derulat în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2021, a avut rolul de conștientizare și educație pentru protecția mediului. Acesta a constat în ore de educație pentru protecția mediului printr-un consum responsabil, bazat pe reducerea acestuia și reutilizarea a ceea ce avem deja, încurajarea folosirii transportului alternativ și a menținerii curățeniei în Sectorul 2.

,,Copiii noștri au nevoie să înțeleagă azi despre modalitățile responsabile în care să ne purtăm față de resursele planetei, pentru a avea un viitor mâine. Investiția în educația lor pentru mediu inspiră și adulții din jurul lor. Ne bucurăm am avut oportunitatea să derulăm în sectorul 2 un astfel de program educațional adresat școlilor de aici, prin care copii au învățat despre reciclare avand la dispoziție un sistem de colectare prietenos cu mediul – Recicleta. În doar o lună de zile, cargo-tricicletele Viitor Plus au salvat de la școli peste 8.000 de kilograme de materiale de la groapa de gunoi, preponderent hârtie, și le-au transportat spre reciclare fără să polueze străzile orașului. Mulțumim Primariei Sectorului 2 pentru susținerea acestui proiect și pentru implicarea în tranziția către o economie circulară.” a declarat Teia Ciulacu, Președinte Viitor Plus.

Cele 5 unități de învățământ finaliste în concurs au câștigat premii în valoare de 30.000 lei:

  • locul I – 10.000 de lei pentru Școala Gimnazială ,,Tudor Arghezi”
  • locul II – 5.000 de lei pentru Colegiul Național ,,Cantemir Vodă”
  • locul III – 3.000 de lei pentru Școala Gimnazială nr. 62
  • 2 mențiuni în valoare de 1.000 de lei pentru: Școala Gimnazială nr. 4 și Colegiul Național ,,Victor Babeș”.

Câștigătorii de la Școala Gimnazială ,,Tudor Arghezi” vor investi cei 10.000 lei într-un sistem de filtrare a apei din rețea pentru a asigura apă potabilă îmbunătățită și reducere aprentei de carbon prin transport și ambalaje cauzate de apa îmbuteliată.

„Am participat la acest proiect din convingerea că reciclarea este o condiție esențială a vieții noastre pe acest Pământ. Suntem o școală care a înțeles acest lucru, atât noi profesorii cât și elevii noștri. Am reușit să mobilizam foarte multe familii in acest proiect, trimițând-le inițial o scrisoare tuturor, în care ii rugam să ne sprijine la colectarea cât mai multor materiale reciclabile. Apoi am realizat, la foarte multe clase, sesiuni de informare despre acest proiect, în care le-am explicat copiilor ce și cum trebuie colectat separat pentru reciclare. Iar faptul că am spus tuturor că este un concurs la mijloc și că ne dorim să îl câștigăm, a fost elementul esențial, care i-a determinat pe toți să contribuie la atingerea scopului final: câștigarea marelui premiu. Acum, ne gândim să investim acest fond într-un într-un sistem de filtrare a apei din rețea pentru a asigura apă potabilă îmbunătățită și reducerea poluării generată de transportul și ambalajele din plastic aferente apei îmbuteliate. Mulțumim Recicleta și Primăria Sector 2!” a declarat doamna profesoară Georgeta Șerban, coordonator proiect de reciclare la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”.

Unitățile de învățământ câștigătoare vor cheltui aceste sume pentru servicii, produce și/sau sisteme destinate protecției mediului, reamenajarea spațiilor verzi, investiții care să reducă consumul de apă și energie, precum și digitalizare.

Foto: desen de Denisa Coman, clasa a VII-a B

Descrierea Companiei: Recicleta este o inițiativă Viitor Plus. Asociația Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco. Viitor Plus – pentru oameni și natură

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

Dec 30,15:30

Ce alternative au IT-iștii la Pilonul II de pensii după modificările codului fiscal? Investiția ȋn fonduri private vs. bani ,,ȋn mână”

Dec 30,15:30

BUGETELE ROMÂNILOR DE SĂRBĂTORI CRESC FAȚĂ DE ANUL TRECUT, DAR NU ȘI CANTITATEA ȘI CALITATEA CUMPĂRĂTURILOR. CE SFATURI OFERĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Dec 8,08:37

ASEE ROMÂNIA MIZEAZĂ PE O POSIBILĂ CREȘTERE DE 5% A VENITURILOR DIN OBȚINEREA CERTIFICĂRII VEEAM COMPETENCY PROGRAM

Oct 26,07:05

Care sunt cele mai noi tendințe ale utilizării AI ȋn marketing

Oct 17,13:45

Depozit-Virtual, revoluția românească din comerțul cu materiale de construcții, vizează extinderea în trei state europene

Oct 17,13:11

Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificați

Oct 12,08:27

Peste 60% dintre marketeri au integrat AI ȋn activitatea profesională. Adoptarea AI și principiile etice ȋn folosirea sa, discutate la Digicon 2023

Oct 2,09:34

IRCC CREȘTE ȘI TINDE SĂ EGALEZE ROBOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CREDITELE ROMÂNILOR ȘI CE RECOMANDĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Sep 7,07:12

WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST

Sep 6,18:41

ALOCAȚIE COPII 2023: MODALITĂȚI DE ECONOMISIRE A ALOCAȚIEI COPIILOR PENTRU UN SPRIJIN FINANCIAR LA ÎNCEPUT DE DRUM

Sep 4,15:51

DIRECTORII INOVATORI DIN MARKETING, PASIONAȚI DE TRENDURI ȘI NOI TEHNOLOGII, SE REÎNTÂLNESC LA DIGICON 2023

Sep 1,14:19

FERMIERII ROMÂNI CAUTĂ SOLUȚII PENTRU SALVAREA PRODUCȚIEI PROPRII DE CEREALE PE FONDUL IMPORTURILOR IEFTINE DIN UCRAINA

Aug 24,17:44

Cele mai comune ȋnșelăciuni și cum să le eviți atunci când ȋți construiești o casă

Aug 21,13:04

Românii sunt tot mai interesați de cursuri pentru dezvoltare personală

Aug 18,16:06

DR. EGON CHOLAKIAN SE ADRESEAZĂ ÎN MOD PUBLIC LIDERILOR MONDIALI DESPRE DEZVOLTAREA FĂRĂ PRECEDENT A EVENIMENTELOR CLIMATICE DISTRUGĂTOARE

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România