Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Viitor Plus / 15.10.2021 / 09:33
Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Viitor Plus, prin programul Recicleta și cofinanțat de Primaria Sectorului 2, a adus laolaltă elevi și profesori din 20 de școli din Sectorul 2 în proiectul „Reciclează cu noi pentru Sectorul 2”, derulat în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2021. În doar 10 zile, ei au reușit să colecteze selectiv peste 2,000 kg de materiale reciclabile.
Acțiunea are rolul de conștientizare, având în vedere că România trebuia să ajungă la o rată de 50% a colectării separate încă din 2020. Cele mai actuale date EUROSTAT arată, însă, că reciclăm doar 11,5%.
,,Când spunem „să salvam planeta!”, spunem de fapt să ne salvăm generațiile viitoare. Copiii noștri au nevoie să înțeleagă azi despre modalitățile responsabile în care să ne purtăm față de resursele planetei, pentru a avea un viitor mâine. Dacă investim în educația lor pentru mediu, vor fi inspirați și adulții din jurul lor. Ne bucurăm să avem oportunitatea să derulăm în sectorul 2 un astfel de program educațional adresat școlilor de aici, prin care copii vor învăța despre reciclare avand la dispoziție un sistem de colectare prietenos cu mediul – Recicleta. De 12 ani, cargo-tricicletele Viitor Plus au salvat peste 900.000 de kilograme de materiale de la groapa de gunoi și le-au transportat spre reciclare fără să polueze străzile orașului. Mulțumim Primariei Sectorului 2 pentru susținerea financiară a acestui proiect și pentru implicarea în tranziția către o economie circulară”, a declarat Teia Ciulacu, Președinte Viitor Plus.
Concursul de colectare continuă până la 1 noiembrie. La final, se vor acorda premii in valoarea totală de 30.000 de lei, după cum urmează:
- Premii pentru unitățile de învățământ:
• locul I – 10.000 de lei
• locul II – 5.000 de lei
• locul III – 3.000 de lei
• 2 mențiuni în valoare de 1.000 de lei.
În cadrul proiectului, se vor organiza activități de colectare separată a materialelor reciclabile, precum și de responsabilizare și educare a comunităților în domeniul protecției mediului, a unui consum responsabil bazat pe reducere și reutilizare, promovare și încurajarea transportului alternativ și a menținerii curățeniei în Sectorul 2.
Descrierea Companiei: Recicleta este o inițiativă Viitor Plus. Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac!, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Biroul Eco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys, POD cu POD luminezi o casă. Viitor Plus – pentru oameni și natură.
Oct 17,13:11
Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificațiSep 7,07:12
WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST14.06.2022
01.03.2022
23.02.2022