BlackPeak Capital / 25.03.2022 / 12:16

butonul de deschidere a chatului

Finanțare BlackPeak Capital de 7.5 milioane de Euro pentru euShipments.com

Compania bulgară euShipments.com, lider în furnizarea de soluții integrate de curierat, logistică și fulfillment pentru sectorul comerțului on-line din țara vecină, activă și pe piața din România, a atras o finanțare de capital privat din partea BlackPeak Capital. Investiția de până la 7.5 milioane de Euro în companie, se va realiza prin intermediul fondului BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund. Capitalul atras va fi folosit pentru achiziții și extinderea organică pe piețele regionale din Europa Centrală și de Est și Europa de Vest.

Comerțul on-line a cunoscut un ritm rapid de creștere, atât la nivel global, cât și regional. Piețele din Europa Centrală și de Est sunt printre cele mai dinamice de pe continent, datorită convergenței rapide a comerțului electronic la nivelul Europei de Vest. Din ce în ce mai multe magazine care au vândut anterior exclusiv prin puncte de vânzare fizice au făcut tranziția către online, iar cele care aveau deja magazine online au înregistrat creșteri continue ale comenzilor. În consecință, companiile sunt în permanentă căutare de furnizori care facilitează expedierea transfrontalieră și livrările la prețuri cât mai scăzute și cu o calitate ridicată a serviciilor.

„Clienții noștri sunt deja concentrați pe dezvoltarea în piețele premium din Vestul Europei, ceea ce impune din partea noastră o prezență stabilă a euShipments.com în acele zone. Suntem încrezători că parteneriatul cu BlackPeak Capital și experiența lor în executarea strategiilor de creștere internațională ne vor ajuta să ajungem acolo mai repede”, a transmis Lora Dimitrov, co-fondator și CFO euShipments.com.

euShipments.com oferă o gamă cuprinzătoare de servicii pentru a răspunde nevoilor exportatorilor regionali de comerț online. Svetlozar Dimitrov și Lora Dimitrova, fondatorii companiei, au dezvoltat cu succes o rețea proprie de peste 30 de curieri locali în toate țările UE și în Marea Britanie, permițând companiei să livreze coletele direct pe acele piețe. Compania pune la dispoziție și o platformă IT, integrată cu sistemele clienților săi, prin care oferă acces în timp real la un portofoliu larg de servicii, precum livrări la adrese personale sau de business, la dulapuri inteligente, precum și la toate opțiunile de gestionare a returnărilor și încasărilor necesare magazinelor online. Unul dintre principalele avantaje oferite de euShipments.com este că, pentru fiecare dintre piețele acoperite, oferă cel puțin două opțiuni de livrare de la mai mulți curieri locali de renume și testați. Acest aspect asigură magazinelor online posibilități de livrare fiabilă, rapidă și rentabilă, chiar și în perioadele cele mai intense din an.

Svetlozar Dimitrov, co-fondator și CEO euShipments.com a declarat: „În urmă cu doi ani, a trebuit să alegem între două opțiuni strategice distincte în ceea ce privește ascensiunea companiei la un alt nivel. Puteam fie să vindem pachetul majoritar către un investitor strategic, care să ghideze compania către o direcție dorită de acesta, fie să identificăm un partener financiar cu experiență, precum BlackPeak Capital, care să ne ofere sprijinul pentru realizarea achizițiilor în Europa Centrală și de Est și în Europa de Vest și, astfel, să continuăm dezvoltarea euShipments.com pe o direcție ghidată de necesitățile clienților.”

euShipments.com a înregistrat o creștere organică constantă a cifrei de afaceri și a atins venituri de 4 milioane EUR în 2021. Noua finanțare vine ca un pas firesc în dezvoltarea companiei, care și-a extins recent rețeaua prin deschiderea unui depozit în Budapesta, Ungaria. Noua facilitate va permite timpi optimi de tranzit către piețele cheie, la costuri de livrare atractive, precum și procesarea și expedierea coletelor în 8 țări, inclusiv Ungaria, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă, Polonia, Austria, Italia și Croația.

„Investiția în euShipments.com face parte din strategia noastră de a investi în lideri de nișă din industriile cu creștere mare. Intenționăm să folosim fondurile pentru achiziții strategice, pentru a consolida o piață fragmentată și pentru a realiza soluții inovatoare pentru îmbunătățirea calității ofertei de servicii” au spus Angel Stefanov și Ivailo Gospodinov, de la BlackPeak Capital.

Tranzacția a fost asistata de următorii consultanți: XfigureFinance, pentru consilierea financiară din partea euShipments.com, KPMG a asigurat diligentele financiare, GCI Management- diligențele comerciale și Schoenherr - diligențele legale. Consilierea legală a fost asigurată de către Schoenherr, pentru BlackPeak Capital și Wolf Theiss, pentru euShipments.com.

„Echipa Xfigure Finance urmărește în mod activ dezvoltarea soluțiilor de comerț electronic și a sectoarele de logistică. Având în vedere potențialul pieței, calitatea serviciului și capacitatea echipei de management, euShipments.com are toate premisele necesare pentru a deveni un jucător important la nivel european”, a declarat Rossitsa Chopeva-Yancheva, Managing Partner la Xfigure Finance.

euShipments.com este un integrator de servicii de curierat axată pe sectorul de comerț electronic și este lider în furnizarea de soluții clienților săi care optimizează procesul de trimitere, depozitare, urmărire și livrare a coletelor vândute de magazinele de comerț electronic pe 27 de piețe din Europa, printr-o rețea proprie de operatori de curierat locali și locații de depozitare în locuri strategice din Europa. Principalul hub al companiei este situat strategic în Ruse, la granița bulgaro-română, de unde distribuie colete prin intermediul unei platforme IT inovatoare, care se integrează în timp real cu aplicațiile clienților, direcționează expedițiile către cei mai optimi parteneri și asigură urmărirea și monitorizarea informațiilor întregului proces. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.eushipments.com.

BlackPeak Capital a fost înființată în 2014 și vizează investiții de capital de 5-10 milioane EUR în IMM-urile cu cea mai rapidă creștere din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia. Al doilea fond al BlackPeak Capital, BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund, se concentrează pe parteneriatul cu antreprenorii din regiune, care au ambiția de a construi companii de talie mondială pe baza inovației continue, creșterii organice și achizițiilor suplimentare. BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund este susținut de Fondul European de Investiții în cadrul programelor COSME și JEREMIE, BERD, IFC, BCR Pensii și alți investitori instituționali privați europeni. BlackPeak Capital operează din patru birouri regionale din Sofia, București, Ljubljana și Viena. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.blackpeak-capital.com.

Descrierea Companiei: BlackPeak Capital a fost înființată în 2014 și vizează investiții de capital de 5-10 milioane EUR în IMM-urile cu cea mai rapidă creștere din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia.

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

Dec 30,15:30

Ce alternative au IT-iștii la Pilonul II de pensii după modificările codului fiscal? Investiția ȋn fonduri private vs. bani ,,ȋn mână”

Dec 30,15:30

BUGETELE ROMÂNILOR DE SĂRBĂTORI CRESC FAȚĂ DE ANUL TRECUT, DAR NU ȘI CANTITATEA ȘI CALITATEA CUMPĂRĂTURILOR. CE SFATURI OFERĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Dec 8,08:37

ASEE ROMÂNIA MIZEAZĂ PE O POSIBILĂ CREȘTERE DE 5% A VENITURILOR DIN OBȚINEREA CERTIFICĂRII VEEAM COMPETENCY PROGRAM

Oct 26,07:05

Care sunt cele mai noi tendințe ale utilizării AI ȋn marketing

Oct 17,13:45

Depozit-Virtual, revoluția românească din comerțul cu materiale de construcții, vizează extinderea în trei state europene

Oct 17,13:11

Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificați

Oct 12,08:27

Peste 60% dintre marketeri au integrat AI ȋn activitatea profesională. Adoptarea AI și principiile etice ȋn folosirea sa, discutate la Digicon 2023

Oct 2,09:34

IRCC CREȘTE ȘI TINDE SĂ EGALEZE ROBOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CREDITELE ROMÂNILOR ȘI CE RECOMANDĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Sep 7,07:12

WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST

Sep 6,18:41

ALOCAȚIE COPII 2023: MODALITĂȚI DE ECONOMISIRE A ALOCAȚIEI COPIILOR PENTRU UN SPRIJIN FINANCIAR LA ÎNCEPUT DE DRUM

Sep 4,15:51

DIRECTORII INOVATORI DIN MARKETING, PASIONAȚI DE TRENDURI ȘI NOI TEHNOLOGII, SE REÎNTÂLNESC LA DIGICON 2023

Sep 1,14:19

FERMIERII ROMÂNI CAUTĂ SOLUȚII PENTRU SALVAREA PRODUCȚIEI PROPRII DE CEREALE PE FONDUL IMPORTURILOR IEFTINE DIN UCRAINA

Aug 24,17:44

Cele mai comune ȋnșelăciuni și cum să le eviți atunci când ȋți construiești o casă

Aug 21,13:04

Românii sunt tot mai interesați de cursuri pentru dezvoltare personală

Aug 18,16:06

DR. EGON CHOLAKIAN SE ADRESEAZĂ ÎN MOD PUBLIC LIDERILOR MONDIALI DESPRE DEZVOLTAREA FĂRĂ PRECEDENT A EVENIMENTELOR CLIMATICE DISTRUGĂTOARE

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România