InteliPR / 25.08.2022 / 06:48

butonul de deschidere a chatului

PROFITUL OPERAȚIONAL AL GRUPULUI ASEE A CRESCUT CU PESTE 20% ÎN T2

Grupul Asseco South Eastern Europe, (WSE: ASEECOSEE, ASE) anunță rezultate financiare pozitive pentru al doilea trimestru și primul semestru din 2022. Veniturile din vânzări au crescut în T2 cu 23,7%, la 74,7 milioane de euro, în timp ce profitul operațional a urcat cu 20,1%, la 11,2 milioane de euro. Pe piața din România, afacerile au fost impulsionate de zona soluțiilor care optimizează modul de lucru și permit oferirea de servicii online clienților.

„În al doilea trimestru al anului 2022, performanța bună a Grupului ASEE a rezultat în principal din evoluția pozitivă a soluțiilor dedicate și de plată, care au contribuit la o creștere cu 20% a profitului operațional al companiei. Divizia soluțiilor dedicate a crescut pe noua linie de afaceri ITS (Sisteme Inteligente de Trafic), în timp ce Divizia soluțiilor de plată a crescut pe linia de servicii de plată în comerțul electronic, serviciile legate de POS și procesare”, a comentat Piotr Jeleński, Președintele Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe S.A.

Veniturile din vânzări ale Grupului ASEE s-au ridicat la 74,7 milioane de euro în T2 2022, în creștere cu 23,7% (14,4 milioane de euro) în comparație cu perioada similară a anului precedent. Cea mai mare creștere a veniturilor din vânzări, de 27%, a fost generată de Divizia soluțiilor de plată (38,4 milioane EUR).

Astfel, profitul operațional al Grupului ASEE a crescut cu 20,1%, la 11,2 milioane de euro, iar EBITDA a cunoscut un avans de 17,4%, la 15,9 milioane de euro în T2 2022, iar profitul net consolidat a crescut cu 27,8%, la 9,8 milioane EUR în T2 2022.

Pe piața din România s-a observat un interes foarte mare în privința transpunerii unor procese de business din zona tradițională a interacțiunilor cu clienții (hârtie, ghișeu, chiar și e-mail) în fluxuri de business digitale, prin implementarea unor soluții IT.

Compania intenționează să își consolideze poziția pe piața românească, iar acest lucru va fi realizat prin creșterea echipelor și a nivelului de pregătire a angajaților. O a doua direcție de dezvoltare în România vizează creșterea afacerii fie prin intermediul unor achiziții, fie prin încheierea unor noi parteneriate, cu scopul de a aduce clienților valoare adaugată prin soluțiile dezvoltate la nivelul grupului.

„Pentru anul 2022, principalul obiectiv este consolidarea poziției drept unul dintre principalii furnizori de soluții IT din România. Asta înseamnă diversificarea soluțiilor oferite, precum și creșterea capacității interne de a gestiona un număr mai mare de proiecte”, a declarat Adrian Nastase, Country Leader ASEE România.

Ce soluții au adus cele mai mari vânzări pentru ASEE

Soluții de plată (Payten)

Veniturile din vânzări în Payten s-au ridicat la 38,4 milioane de euro în T2 2022, în creștere cu 8,2 milioane de euro (27%) în comparație cu perioada corespunzătoare din anul precedent.

În al doilea trimestru, creșteri considerabile ale veniturilor din vânzări au fost generate de liniile de afaceri legate de serviciile POS și ATM, care au generat venituri din vânzări în creștere cu 3 milioane EUR și, respectiv, cu 2,8 milioane EUR, față de perioada similară a anului precedent.

Comerțul electronic a crescut, de asemenea, în al doilea trimestru (cu 2 milioane EUR).

Profitul operațional al Diviziei Soluții de plată în T2 2022 s-a ridicat la 6 milioane EUR, în creștere cu 1,0 milioane EUR (19%), comparativ cu T2 2021.

EBITDA consolidat în al acestei divizii a crescut cu 1,2 milioane de euro (15%), la 9,3 milioane de euro.

Soluții bancare

Veniturile din vânzările de soluții bancare au ajuns la peste 13,7 milioane EUR în T2 2022, în creștere cu 1,7 milioane EUR (14%) comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent.

Venituri mai mari din vânzări au fost generate de soluțiile core banking și omnichannel.

Profitul operațional și EBITDA au crescut cu 0,3 milioane EUR în T2 2022 și s-au ridicat la 3,0 milioane EUR și, respectiv, 3,6 milioane EUR.

SOLUȚII DEDICATE

Veniturile din vânzările de soluții dedicate în T2 2022 s-au ridicat la 22,6 milioane EUR, în creștere cu 4,5 milioane EUR (25%) față de perioada corespunzătoare din anul precedent.

Această creștere a rezultat parțial din consolidarea rezultatelor companiilor cumpărate în 2021 și care activează în sectoarele managementului traficului și soluțiilor BPM.

Profitul operațional în T2 2022 s-a ridicat la 2,3 milioane de euro, în creștere cu 0,6 milioane de euro (35%) față de perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce EBITDA din domeniul soluțiilor dedicate s-a ridicat la 2,9 milioane de euro, în creștere cu aproape 0,8 milioane de euro (38%) față de T2 2021.

Rezultatele financiare pentru H1 2022

Rezultatele financiare ale Grupului ASEE în primul semestru din 2022 au fost, de asemenea, mai bune în comparație cu primele șase luni ale anului precedent.

Veniturile din vânzări s-au ridicat la 141,7 milioane de euro, în creștere cu 22,6% (26,1 milioane de euro) în comparație cu primele șase luni ale anului trecut.

Profitul operațional a ajuns la 21,3 milioane de euro, în creștere cu 19,8%, în timp ce EBITDA a avansat cu 17%, la 30,5 milioane de euro.

Profitul net consolidat după primele șase luni ale anului 2022 s-a ridicat la 18,6 milioane de euro, în creștere cu 25,7% față de primele șase luni ale anului 2021. Compania a anunțat o valoare a încasărilor restante pentru 2022 în Marja 1 de 193,5 milioane de euro, în creștere cu 23% față de anul trecut.

* Toate cifrele din acest comunicat de presă provin din raportul privind rezultatele financiare estimate pentru T2 2022 înainte de audit. În același timp, compania stipulează că cifrele sunt estimate și, prin urmare, se pot modifica.

Despre companie: Grupul ASEE este una dintre cele mai mari companii IT în domeniul producției și implementării de soluții software și servicii proprii în regiunea Europei de Sud-Est, Turcia, Spania, Portugalia, Andorra, Columbia, Peru, Peru, Republica Dominicană, Slovacia și Republica Cehă. Compania oferă soluții ITC pentru diverse verticale industriale, inclusiv pentru sectorul financiar, sectorul de plăți, administrația publică și telecomunicații.

Descrierea Companiei: Grupul ASEE este una dintre cele mai mari companii IT în domeniul producției și implementării de soluții software și servicii proprii în regiunea Europei de Sud-Est, Turcia, Spania, Portugalia, Andorra, Columbia, Peru, Peru, Republica Dominicană, Slovacia și Republica Cehă. Compania oferă soluții ITC pentru diverse verticale industriale, inclusiv pentru sectorul financiar, sectorul de plăți, administrația publică și telecomunicații. Compania furnizează produse și servicii de plăți sub denumirea

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

Dec 30,15:30

Ce alternative au IT-iștii la Pilonul II de pensii după modificările codului fiscal? Investiția ȋn fonduri private vs. bani ,,ȋn mână”

Dec 30,15:30

BUGETELE ROMÂNILOR DE SĂRBĂTORI CRESC FAȚĂ DE ANUL TRECUT, DAR NU ȘI CANTITATEA ȘI CALITATEA CUMPĂRĂTURILOR. CE SFATURI OFERĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Dec 8,08:37

ASEE ROMÂNIA MIZEAZĂ PE O POSIBILĂ CREȘTERE DE 5% A VENITURILOR DIN OBȚINEREA CERTIFICĂRII VEEAM COMPETENCY PROGRAM

Oct 26,07:05

Care sunt cele mai noi tendințe ale utilizării AI ȋn marketing

Oct 17,13:45

Depozit-Virtual, revoluția românească din comerțul cu materiale de construcții, vizează extinderea în trei state europene

Oct 17,13:11

Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificați

Oct 12,08:27

Peste 60% dintre marketeri au integrat AI ȋn activitatea profesională. Adoptarea AI și principiile etice ȋn folosirea sa, discutate la Digicon 2023

Oct 2,09:34

IRCC CREȘTE ȘI TINDE SĂ EGALEZE ROBOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CREDITELE ROMÂNILOR ȘI CE RECOMANDĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Sep 7,07:12

WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST

Sep 6,18:41

ALOCAȚIE COPII 2023: MODALITĂȚI DE ECONOMISIRE A ALOCAȚIEI COPIILOR PENTRU UN SPRIJIN FINANCIAR LA ÎNCEPUT DE DRUM

Sep 4,15:51

DIRECTORII INOVATORI DIN MARKETING, PASIONAȚI DE TRENDURI ȘI NOI TEHNOLOGII, SE REÎNTÂLNESC LA DIGICON 2023

Sep 1,14:19

FERMIERII ROMÂNI CAUTĂ SOLUȚII PENTRU SALVAREA PRODUCȚIEI PROPRII DE CEREALE PE FONDUL IMPORTURILOR IEFTINE DIN UCRAINA

Aug 24,17:44

Cele mai comune ȋnșelăciuni și cum să le eviți atunci când ȋți construiești o casă

Aug 21,13:04

Românii sunt tot mai interesați de cursuri pentru dezvoltare personală

Aug 18,16:06

DR. EGON CHOLAKIAN SE ADRESEAZĂ ÎN MOD PUBLIC LIDERILOR MONDIALI DESPRE DEZVOLTAREA FĂRĂ PRECEDENT A EVENIMENTELOR CLIMATICE DISTRUGĂTOARE

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România