CRISTINA PROFEANU, OMUL CARE A DAT JURNALISMUL PENTRU RESURSE UMANE ŞI ŞI-A DESCOPERIT VOCAŢIA ÎN RECRUTARE
ECONOMICAi făcut din recrutare un business în sine. Cum ai ajuns aici?
Ideea de afacere mi-a venit după ce am participat la un curs de coaching și am participat la o evaluare profesională realizată de o firmă de consultanță și training. Practic, mi-am analizat dorințele și nevoile din acel moment și, după ce am reflectat cu multă grijă și am pus pe hârtie plusurile și minusurile, m-am simțit în stare să fac acest pas. Cristinaprofeanu.ro a venit în urma unui vis mai vechi, mi-am dorit să pun amprenta asupra recrutării și să identific acele punți dintre oameni și firme, din care două tabere să iasă întotdeauna câștigătoare, atât angajatul, cât și angajatorul. Ca manager HR, mă ocupam de mai multe procese și activități, dar cel mai mult mi-a plăcut recrutarea și selecția, astfel că trecerea a venit natural, din pasiune.
Am ales să fac Masterul în domeniul Managementului Resurselor Umane când tocmai terminasem facultatea de Jurnalism. Am ratat ocazia de fi jurnalist, dar la 20 de ani intram în domeniul Resurselor Umane și nu regret nicio secundă. Ulterior, mi-am dat seama că îmi mai trebuie competențe, astfel că am urmat cursuri acreditate de recrutare, training, coaching și management.
Motivația de a face această trecere a venit atât din interior, cât și din exterior și a fost generată de dorința mea de a realiza ceva pe cont propriu, de a avea propria voce, din dorinţa unui program flexibil, pentru a fi lângă copii și pentru că am vrut să îmi valorific competențele. Îmi place să cred că sunt văzută ca un partener care spune lucrurile pe care nu vrei să le auzi și este alături de tine în procesele de recrutare și selecție.
Cum ai dezvoltat afacerea? Ce te-a ajutat să faci diferenţa în piaţă?
Inițial am colaborat cu o agenție de recrutare care avea un portofoliu de clienți și o nevoie de externalizare a proiectelor, iar apoi am intrat într-o rețea de networking, cea mai mare și profesionistă din România, care avea nevoie de un om de HR. Am început să primesc recomandări, inclusiv de la candidați, iar acest lucru mi-a confirmat că am făcut alegerea corectă.
Ce cred că mă diferențiază de restul firmelor de profil este faptul că sunt interesată de retenția candidaților pe care îi plasez, de aceea sunt foarte atentă la listele scurte propuse și recomandările făcute. Pot spune că acesta este avantajul meu competitiv în această piață extrem de aglomerată.
Cum ai finanțat afacerea?
Din economiile mele am pus bazele firmei, însă nevoia pe piață este destul de mare, așa că mi-am recuperat foarte repede investiția.
Ce cifră de afaceri ai atins?
Anul acesta este primul an de activitate, iar până în momentul actual am ajuns la o cifră de afaceri de 45.000 euro.
Care sunt principalele provocări?
Provocările principale sunt lipsa de sincronizare între cererea și oferta financiară, în sensul în care anumiți candidați pentru anumite roluri au așteptări mai mari decât posibilitățile financiare ale angajatorilor. Nu este de neglijat nici lipsa de seriozitate a unor candidați, manifestată, de exemplu, prin neprezentarea la interviu și care face dificilă definirea profilul angajatului.
Dar aici intervin eu. Selecția candidaților o fac printr-o metodologie care are la bază criterii foarte clare și bine stabilite împreună cu angajatorul. Candidatul nu trebuie convins de recrutor, ci de ceea ce găsește în firma unde intenționează să se angajeze.
Care a fost cea mai stranie cerere din partea unui angajator sau a unui candidat?
Un candidat mi-a cerut să îi detaliez când va primi prima mărire de salariu.
Care a fost cel mai neplăcut lucru care ți s-a întâmplat în timpul unui interviu?
A fost atunci când un candidat a ascultat descrierea companiei și a poziției pentru care căutam candidați, iar dupa 30 minute a spus că nu este interesat.
Să vorbim şi despre lucruri mai atractive. Care a fost cel mai mare salariu pentru care ai recrutat?
Am recrutat pentru poziții de 15.000 lei net. Sigur că banii sunt extrem de importanţi în această ecuaţie, dar esenţiale sunt mulţumirea pe care o resimt atât angajatul, cât şi angajatorul. Acela este secretul pentru o recrutare de succes.
Care sunt planurile tale pentru dezvoltare?
Planurile mele includ dezvoltarea unei rețele mai complexe de colaborări pe mai multe paliere, atât cu alți recrutori, cât și cu firme de IT care doresc un partener de încredere. De asemenea, îmi doresc realizarea unor evenimente dedicate informării/educării antreprenorilor cu privire la comunicarea internă și la retenția personalului, pentru că aceasta din urmă este o problemă cu care se confruntă foarte mulți angajatori.
Responsabilitatea convingerii candidaților să rămână pe pozițiile lor nu revine recrutorului, ci este mai degrabă o împletire a obiectivelor angajatorului și angajatului și aducerea acestor obiective la un numitor comun. Recrutorul este cel care are rolul de a găsi candidatul cel mai potrivit pentru un job, este cel care evaluează nivelul în care pregătirea, abilitățile și obiectivele candidatului se integrează în cerințele angajatorului.
Descrierea Companiei:
Agenția de recrutare cristinaprofeanu.ro recrutează și selectează candidații în vederea angajării, oferă coaching de carieră pentru candidații care vor reconversie profesională sau sunt la început de drum, organizează workshop-uri de comunicare specifică mediului de business.