De la Mass Media la Shared Media
not set
Cu doar o lună în urmă aflam cu toții despre primul articol scris de o entitate cu inteligență artificială – un robot adică. Celebrul cotidian The Guardian publica în septembrie primul editorial scris integral de un robot în care acesta pleda în favoarea acceptării fără teamă a roboților în viețile și profesiile noastre. Tehnologia avansată nu va distruge omenirea – acesta e mesajul editorialului produs de o entitate care ia decizii exclusiv raționale.
Acest articol este scris de o ființă umană. De un jurnalist care în câteva decenii de experiență a trecut cam prin toate etapele de scriitură și tipărire, de la integral pe hârtie la integral digital. Am trăit pe pielea mea felul în care se transformă „suportul” de presă - de la clasica și gălăgioasa mașină de scris din valiză la tastatura silențioasă a smartphone-ului pe care îl iei cu tine peste tot. De la vrafuri de articole dactilografiate de secretara redacției la posibilitatea de a fi propriul publisher în social media. De la ore și zile întregi de așteptat tipografia la publicare instantanee. De la articole laborioase la supremația atotcuceritorului video.
Câteva repere rămân, însă constante pentru valorile comunicării eficiente – onestitatea, autenticitatea, creativitatea și valoarea de informație, precum și o corectă limbă în care să exprimăm toate acestea.
Pe o hartă a meseriilor viitorului, e destul de dificil să spun cum va arăta profesia de jurnalist peste 10 ani – conform celei de-a treia ediții a Ghidului Meseriilor Viitorului, jurnalistul va fi o combinație de „generator online de imagine personală, care va acționa ca social media manager care va crea și întreține branduri personale la cerere. Pe măsură ce Internetul înlocuiește televiziunea, bloggerii și video-bloggerii vor înlocui redactorii de la emisiunile de divertisment. Editorii online sau jurnaliștii multiformat, chiar roboții, vor înlocui jurnaliști și ziariști.”
Știu că peste 10 ani încă voi fi în câmpul muncii. Am parcurs deja transformările de la jurnalismul 2.0 la 4.0. Știu că acesta din urmă a transformat radical mass media și felul în care publicul, audiența se raportează la presă. Mass media nu mai e în centrul comunicării. Escaladarea rețelelor de socializare a transformat modul de comunicare în masă. De la Mass Media am ajuns în Shared Media. Încă nu știu care va fi următorul avatar Media. Mă pregătesc pentru versiunea jurnalist 5.0 sau 6.0 – cu siguranță nu reporter de știri ori corespondent și nici crainic radio sau tv. Poate un manager de echipă mixtă oameni – roboți sau vreun ofițer de etică.