IVECO Group / 31.03.2022 / 09:53

IVECO și Enel X, acord pentru dezvoltarea mobilității electrice pentru vehicule comerciale în Europa

IVECO, un brand IVECO Group N.V. (MI: IGV), pionier în comercializarea și producția de vehicule alimentate cu combustibili alternativi, anunță semnarea unui Memorandum de Înțelegere cu Enel X, o companie parte a Enel Group, dedicată dezvoltării de soluții și servicii energetice inovatoare pentru electrificarea consumului și a mobilității.

Memorandumul are ca obiectiv principal identificarea de soluții optime pentru dezvoltarea mobilității electrice în Europa, cu accent pe vehicule comerciale ușoare, vehicule comerciale grele și autobuze. Cele două companii vor evalua modalitatea prin care vehiculele electrice IVECO pot susține tranziția flotelor Enel la vehicule cu zero emisii, în timp ce analizează alte oportunități comune de colaborare în domeniul transporturilor.

Totodată, cu ajutorul departamentelor de Cercetare-Dezvoltare și a expertizei tehnice de care dispun cele două companii, acestea vor evalua și posibilitatea dezvoltării infrastructurii de încărcare la nivel european, dar și posibilitatea interoperabilității infrastructurii de încărcare Enel X existente, cu vehiculele IVECO.

„Ne-am asumat un viitor cu zero emisii CO2, unde electrificarea este fundamentală pentru realizarea obiectivelor întregului sector de vehicule comerciale, iar semnarea acestui memorandum cu Enel X marchează începutul unei colaborări strategice cu unul dintre cei mai avansați jucători din sectorul energetic. Avem încredere că acest proiect va crea oportunități pentru a accelera în continuare tranziția energetică”, a declarat Luca Sra, președinte Truck Business Unit, IVECO Group.

„Enel X își propune să susțină decarbonizarea orașelor prin soluții inovatoare și sustenabile, având la bază doi piloni importanți: electrificare și digitalizare. Jucăm un rol activ în acest domeniu de mai bine de un deceniu, mai ales în electrificarea transportului public, oferind servicii care aduc plus-valoare pentru peste 3.000 de autobuze electrice. Parteneriatele precum cel cu IVECO Group, lider în producția de vehicule sustenabile, sunt esențiale pentru accelerarea tranziției în sectorul transporturilor, care în prezent generează o mare parte din emisii în zonele urbane”, a declarat Valerio Vadacchino, Global Head of e-Bus, Enel X.

În ceea ce privește sustenabilitatea transporturilor din țara noastră, România și-a asumat prin intermediul PNRR, secțiunea Transport Sustenabil, creșterea cu cel puțin 100% a cotei vehiculelor cu emisii zero/cu emisii reduse zero (electrice și hidrogen) din totalul parcului auto până în 2026 (raportat la valorile din 2020) și dezvoltarea, în același interval de timp, a infrastructurii de încărcare pentru combustibili alternativi, respectiv 30.000 de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Din punct de vedere legislativ, România își propune stabilirea de măsuri legislative privind stimularea utilizării de vehicule ecologice și programe de reînnoire a parcului auto pentru persoane fizice private, companii private și instituții publice.

Despre companie: IVECO, un brand IVECO Group N.V. (MI: IGV), este pionier în comercializarea și producția de vehicule alimentate cu combustibili alternativi.

SHARE:

LATEST NEWS

May 27,13:21

Criptomonedele cuceresc piața imobiliară din România

May 27,12:43

Cele mai populare femei din România din toate timpurile

May 27,09:24

Verdino Green Foods vizează neutralitatea CO2 prin parteneriatul cu Resalta

May 27,09:14

Karpaten Turism, premiată pentru Cea mai bună inițiativă de susținere a turismului la nivel global, în cadrul Top Hotel Awards 2022

May 23,10:54

Telecomunicațiile mobile mai sigure acum, cu noile variante de securitate a aplicațiilor

May 17,06:52

PSIHOLOGII ȘI ANALIȘTII FINANCIARI DEZBAT RELAȚIA DINTRE CREȘTEREA INFLAȚIEI ȘI FERICIRE

May 16,14:03

Vânzări record de cosmetice, în plină pandemie, pentru brandul românesc Cupio: 15 milioane de euro doar în 2021

May 9,06:11

Explozie în comerțul online. Proprietarii de magazine virtuale preferă platformele e-commerce cu tehnologii avansate și complexe

May 5,08:03

Polonezii de la Asseco SEE anunță rezultate in creștere pe trimestrul 1 din 2022

Apr 28,13:45

Grupul SOFTONE achiziționează REGATE

Apr 21,12:22

Unde merg românii de Paște și 1 mai. Cu cât a crescut numărul celor care călătoresc în afara țării, după pandemie

Apr 20,13:25

IVECO România, în sprijinul eco-educației tinerilor ingineri

Apr 20,12:34

Cum se câștigă și se pierde din criptomonede

Apr 15,08:32

Criza resursei umane din sectorul IT&C se va accentua

Apr 11,14:47

Forumul BRCC: România este țară din UE cu cea mai mare independență energetică și prezintă oportunități remarcabile de investiții

MOST VIEWED NEWS

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România

Token-ul lansat de compania americana Nooft Technologies și-a triplat prețul în câteva ore de la lansare