ARXIA / 10.01.2022 / 10:29

butonul de deschidere a chatului

O companie românească digitalizează administrația publică din state din Africa de Est și America Latină

Arxia, companie românească cu experiență de 20 de ani în crearea de soluții informatice și consultanță în domeniul digitalizării, inclusiv a instituțiilor publice din România și din afara țării, se extinde în două piețe în plină dezvoltare din Africa de Est și America de Sud, respectiv în Uganda și Chile.

Compania își propune ca, prin proiectele pe care le dezvoltă în aceste regiuni, să contribuie la transformarea digitală a societăților și la construcția ecosistemelor digitale din Africa de Est și America Latină, pe două paliere: digitalizare instituțională și dezvoltarea industriei de IT locale. Pentru sectorul public, proiectele implică creșterea capacității administrative de livrare și evaluare a proiectelor de consultanță în IT, pregătirea personalului administrativ și guvernamental prin transfer de cunoștințe și implementarea de soluții informatice. În ceea ce privește industria IT, Arxia susține programe de asistență pentru dezvoltarea de cunoștințe tehnice avansate în domenii precum: inteligență artificială, securitate cibernetică și arhitectură software.

Daniel Homorodean, CEO-ul Arxia, subliniază potențialul major al piețelor în curs de dezvoltare: „Piețele din America de Sud și Africa au nevoie de transferul de expertiză și cunoaștere pe care companiile europene și românești le pot pune la dispoziție, în țările care se află la început de drum în domeniul digitalizării și dezvoltării industriei IT. Putem contribui la eficientizarea rapidă și masivă a proceselor administrative din aceste state, iar sectorul guvernamental este deschis la noi abordări. Există un potențial extraordinar în aceste piețe, atât pentru evoluția lor, cât și pentru oportunitățile de internaționalizare a companiilor de IT românești care își propun o expansiune în piețe străine.”

Daniel Homorodean lucrează deja de mai mulți ani în proiecte de digitalizare instituțională în Uganda, Rwanda, Chile și Peru, atât în sectorul guvernamental, cât și în domeniul industriei bancare și al celei logistice. Compania a câștigat, prin licitație publică, contracte de consultanță în valoare de peste 300.000 de Euro, pentru proiecte derulate în Rwanda și a contribuit la implementarea a 150 de site-uri guvernamentale și instituționale, număr care va crește în acest an la peste 300.

„Urmărim atât proiecte majore de implementare în sectorul guvernamental, în domeniul gestiunii tranzacțiilor comerciale și raportării fiscale, facturare electronică, interoperabilitate, identitate electronică, sau digitalizarea achizițiilor publice, cât și proiecte de consultanță și training. Suntem dornici să identificăm parteneri care au expertiză și soluții relevante, pe care le putem promova în piețele emergente, precum și companii care doresc să exploreze oportunități pe alte meridiane, cu care să facem echipă pentru a descoperi noi direcții de afacere”, a completat Daniel Homorodean (FOTO).

Situația piețelor emergente din Africa

Potențialul piețelor africane este recunoscut și susținut chiar de către Comisia Europeană, pentru care relația cu Africa este printre prioritățile cheie, asumându-și investiții masive în următorii ani pentru sprijinirea transformării digitale a țărilor din regiune.

Multe țări din Africa au o creștere netă a PIB-ului de peste 6%, și-au dublat populația în ultimii 30 de ani, iar analizele arată că tendința de creștere va continua până în 2050 (Africa va crește de la 1.2 miliarde de oameni acum, la peste 2 miliarde în următoarele 3 decade, potrivit prognozelor).

În domeniul digitalizării, lipsa unor sisteme deja existente permite adoptarea rapidă a celor mai avansate soluții. Pentru majoritatea guvernelor de pe continent, informatizarea este prioritate esențială, alături de înlesnirea accesului la informație și la servicii instituționale pentru toți cetățenii. Unul din proiectele pe care Arxia le implementează în acest sens este o soluție de tip chatbot conversațional vocal, care va permite populațiilor locale din statele africane să acceseze informații de interes public, discutând la telefon, în limbaj natural, în limba maternă, cu sistemul informatic. Acest proiect va deschide drumul spre alte implementări, asigurând integrarea informațională a sute de milioane de oameni care folosesc doar limba lor locală din Africa.

Daniel Homorodean este Vicepreședinte al Cluj IT Cluster și CEO Arxia, expert de top în digitalizare instituțională, membru în comisii europene de digitalizare, e-government, și achiziții publice digitalizate, cu experiență de peste 20 de ani în aceste domenii strategice. Totodată, acesta conduce de mai mulți ani misiuni economice de internaționalizare a IT-ului românesc în state din Africa și America de Sud. De asemenea, Daniel coordonează activitățile Asociației TYPO3, care susține și dezvoltă o tehnologie open source foarte eficientă pentru guverne și corporații. Printre proiectele de IT dezvoltate de către Daniel se numără și Planning Wiz, o aplicație deja folosită în peste 18 state de pe toate continentele.

Descrierea Companiei: Arxia este una dintre cele mai experimentate companii în digitalizare guvernamentală și a administrației publice, cu experiență de peste 20 de ani în piață. Compania coordonează și implementează în prezent misiuni de digitalizare complexe, oferă mentorat tehnic și evenimente de matchmaking pentru companii în state emergente de pe continentul african, precum Rwanda, Kenya sau Uganda, prin proiecte finanțate și câștigate pe granturi acordate de state din Vestul Europei.

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

Dec 30,15:30

Ce alternative au IT-iștii la Pilonul II de pensii după modificările codului fiscal? Investiția ȋn fonduri private vs. bani ,,ȋn mână”

Dec 30,15:30

BUGETELE ROMÂNILOR DE SĂRBĂTORI CRESC FAȚĂ DE ANUL TRECUT, DAR NU ȘI CANTITATEA ȘI CALITATEA CUMPĂRĂTURILOR. CE SFATURI OFERĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Dec 8,08:37

ASEE ROMÂNIA MIZEAZĂ PE O POSIBILĂ CREȘTERE DE 5% A VENITURILOR DIN OBȚINEREA CERTIFICĂRII VEEAM COMPETENCY PROGRAM

Oct 26,07:05

Care sunt cele mai noi tendințe ale utilizării AI ȋn marketing

Oct 17,13:45

Depozit-Virtual, revoluția românească din comerțul cu materiale de construcții, vizează extinderea în trei state europene

Oct 17,13:11

Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificați

Oct 12,08:27

Peste 60% dintre marketeri au integrat AI ȋn activitatea profesională. Adoptarea AI și principiile etice ȋn folosirea sa, discutate la Digicon 2023

Oct 2,09:34

IRCC CREȘTE ȘI TINDE SĂ EGALEZE ROBOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CREDITELE ROMÂNILOR ȘI CE RECOMANDĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Sep 7,07:12

WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST

Sep 6,18:41

ALOCAȚIE COPII 2023: MODALITĂȚI DE ECONOMISIRE A ALOCAȚIEI COPIILOR PENTRU UN SPRIJIN FINANCIAR LA ÎNCEPUT DE DRUM

Sep 4,15:51

DIRECTORII INOVATORI DIN MARKETING, PASIONAȚI DE TRENDURI ȘI NOI TEHNOLOGII, SE REÎNTÂLNESC LA DIGICON 2023

Sep 1,14:19

FERMIERII ROMÂNI CAUTĂ SOLUȚII PENTRU SALVAREA PRODUCȚIEI PROPRII DE CEREALE PE FONDUL IMPORTURILOR IEFTINE DIN UCRAINA

Aug 24,17:44

Cele mai comune ȋnșelăciuni și cum să le eviți atunci când ȋți construiești o casă

Aug 21,13:04

Românii sunt tot mai interesați de cursuri pentru dezvoltare personală

Aug 18,16:06

DR. EGON CHOLAKIAN SE ADRESEAZĂ ÎN MOD PUBLIC LIDERILOR MONDIALI DESPRE DEZVOLTAREA FĂRĂ PRECEDENT A EVENIMENTELOR CLIMATICE DISTRUGĂTOARE

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România