MEETLOCALS / 03.11.2022 / 09:39

PIAŢA DE EXPERIENȚE ȘI ACTIVITĂȚI CÂŞTIGĂ TOT MAI MULT TEREN ÎN DETRIMENTUL VACANŢELOR CLASICE. STRĂINII CHELTUIE DE 6 ORI MAI MULT DECÂT ROMÂNII

După 2 ani de restricţii piaţa de experienţe şi activităţi, atât în timpul liber, cât şi în vacanţă, a crescut simţitor, inclusiv în România. Numărul comenzilor în zona de experienţe dedicate zonei corporate, în ţara noastră, s-a dublat faţă de anul trecut, valoarea medie a unei astfel de comenzi depăşind pragul de 2.000 de euro. Cei mai mulţi turişti de acest fel vin însă de peste hotare: Polonia, Italia, Germania, Bulgaria şi Ungaria şi caută, în general, fie experienţe care să le crească nivelul de adrenalină, fie activităţi personalizate.

„Turiștii români pot avea mai des probleme decât cei străini din pricina veniturilor mai mici, dar, la rândul lor, turiștii străini pot evita anume zone din România din cauza lipsei unei infrastructuri potrivite. În final, autenticitatea primează, iar acest atu contribuie de multe ori la decizia de a vizita țara noastră. Experiențele și activitățile vin în completarea roadmap-ului clienților pentru ca șederea lor să devină memorabilă. Nefiind nevoi zilnice, astfel de activități nu sunt afectate de situația economică la nivel global, iar clienții pe care îi avem alocă periodic diverse sume de bani pentru a experimenta noi activități și emoții”, afirmă Elena Luiza Oprea, fondatoarea Meetlocals.

În timp ce turiștii români alocă în medie pe lună 200-300 de lei pentru activități și experiențe, turiștii străini cheltuie în medie 370 de euro lunar. Un studiu realizat de Eventbrite arată însă că lucrurile iau amploare de la an la an, în întreaga lume. Numai în Statele Unite se cheltuie anual 1,3 miliarde de dolari în acest sector. Piața de călătorii și experiențe personalizate a fost evaluată în 2020 la 91 de miliarde de dolari și se estimează că va creşte anual cu o rată de aproape 18% până în 2030 şi va ajunge astfel la nivelul de 447 de miliarde de dolari.

În România sunt aproape 6.000 de amplasamente care pot găzdui peste 30.000.000 de turiști. Numărul de sosiri în structurile de primire turistică a depășit patru milioane în acest an, iar 630.000 sunt turiști străini. Doar în Constanţa, de exemplu, numărul de turiști din acest an a fost de peste 200.000, în timp ce Bucureștiul a fost vizitat de peste două milioane de turiști.

„Turiștii începeau să caute experiențe pe litoral, prin centrul orașului sau pur și simplu voiau activități ce generau adrenalina, precum săritul cu parapanta. Ceea ce mi-am dorit încă de la început a fost să ieșim în față cu această platformă și să ne diferențiem de agențiile de turism clasice sau site-urile de informare, transmiţând o invitaţie la întâlnirea cu locuri, oameni şi evenimente, dincolo de banalitatea traseelor obișnuite.”, spune Elena Luiza Oprea, fondatoarea meetlocals.ro

Compania are încheiate parteneriate cu programe de rezervări de renume la nivel național și a dezvoltat propria platformă care permite unui partener revânzător să evite accesarea a zeci de site-uri și să selecteze astfel experienţele potrivite clientului final, pe loc. Furnizorii sau revânzătorii de produse sunt selectaţi pe baza unicității lor, review-urilor și a calității interacțiunilor acestora cu clienții deja existenți, iar fondatoarea companiei are în plan dezvoltarea unei aplicații care să ofere o conectivitate mai ușoară cu furnizorii și clienții și o viitoare extindere la nivel internațional.

Descrierea Companiei:

MeetLocals este o platformă turistică online, ce promovează experiențe si activitați locale pentru turiștii aflați in vacanța în Romania. MeetLocals este un agregator de experiențe si activitați, asigurând expunere la nivel național, cu expertiză locală a unei echipe tinere, creative, entuziaste.

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

Mar 27,12:18

Casele mici revin în atenția clienților, după ce încrederea în dezvoltatorii imobiliari a scăzut iar energia scumpă îi ține departe de locuințele mari

Mar 16,08:20

Elevii Școlii Quantum au obținut locuri fruntașe la cea mai mare competiție online de matematică din lume, datorită unui model nou de învățare

Mar 15,14:20

LEONTHE BAGS, BRANDUL ROMÂNESC DE GENȚI DE LUX, DISCUTĂ OPORTUNITATEA DESCHIDERII UNUI MAGAZIN FIZIC CU PARTENERI DIN EUROPA ȘI ORIENTUL MIJLOCIU

Mar 9,11:15

TREI DIN CINCI FIRME INTERESATE DE DIGITALIZARE DUC LIPSĂ DE ANGAJAȚI CALIFICAȚI

Mar 6,15:40

Strategiile prin care companiile pot obține creșteri ale vânzărilor online de până la 800%

Mar 3,11:35

26% dintre companii alocă bugete mai mari pentru analiza datelor despre piețe și competitori

Mar 2,08:52

GRUPUL ASEE A ÎNREGISTRAT ÎN 2022 O CREȘTERE CU 33% A VENITURILOR, LA 333,9 MILIOANE DE EURO

Feb 28,12:54

PERICOLELE ASCUNSE LA CARE SE EXPUN MAMELE CARE CAUTĂ INFORMAȚII ONLINE DESPRE CREȘTEREA COPIIILOR

Feb 22,11:58

GUN MEDIA A ÎNREGISTRAT ÎN 2022 O CREȘTERE CU 36% A CIFREI DE AFACERI, ATINGÂND CIFRA DE 4 MILIOANE DE LEI ȘI VIZEAZĂ EXTINDEREA ÎN EUROPA DE VEST

Feb 21,13:40

EXPERȚI INTERNAȚIONALI VIN LA BUCUREȘTI PENTRU A ANALIZA PROVOCĂRILE INDUSTRIEI IT, LA CODECAMP, CEA MAI LONGEVIVĂ CONFERINȚĂ IT DIN ROMÂNIA

Feb 21,09:25

Pericolul seismic ar putea reconfigura piața construcțiilor din România, prin orientarea dezvoltatorilor către materiale ecologice

Feb 20,13:57

PIAȚA SERVICIILOR SPA A CRESCUT CU APROXIMATIV 25% ÎN 2022, LA 37 MILIOANE DE EURO. ÎNCHIDEREA PISCINELOR ȘI SAUNELOR ÎN PERIOADA PANDEMIE A ATRAS NOI

Feb 20,08:29

PESTE 30% DIN NOII ANGAJAȚI PĂRĂSESC COMPANIA DIN LIPSA PROCESELOR DE INTEGRARE

Feb 9,12:49

Numărul companiilor care au accesat o procedură de insolvență în 2022 este în creștere cu 16,3% la nivelul UE, în trimestrul 3 față de cel precedent

Feb 2,09:38

Schimbare de retorică în piața de capital. De la inflație la recesiune.

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România