STRINDBERG / 22.11.2021 / 10:11
Strindberg, cel mai mare producător român de îmbrăcăminte și echipamente sportive premium pentru iarnă, estimează o creștere a vânzărilor de 15%, în ciuda pandemiei. Creșterea prognozată se bazează pe rezultatele vânzărilor produselor marcă proprie, a căror pondere va ajunge anul acesta la aproximativ 75% din totalul vânzărilor, dar și pe tendințele ultimilor ani, în care producătorul a înregistrat creșteri ale vânzărilor anuale de peste 10%.
Compania Danico produce sub brandul Strindberg peste 40.000 de articole de îmbrăcăminte în fiecare an, aproximativ 80% din producție fiind destinată exportului. În paralel cu producția articolelor sub brandul Strindberg, compania mai lucrează și în regim lohn pentru branduri precum Prada, Moncler, Emporio Armani, Colmar etc., de unde provine restul de 25% din vânzări.
„Strindberg este un brand de familie, cu o tradiție de mai bine de 60 de ani, pe care ne propunem să îl ducem cu mândrie mai departe. Am reușit în toți acești ani să atragem alături de noi parteneri renumiți, ceea ce vorbește despre calitatea produselor create în România. Unul dintre obiectivele noastre este să renunțăm în următorii ani la producția în regim lohn, iar cererea crescută pe produsele marcă proprie ne arată că acest lucru este posibil. Echipamentele produse de echipa noastră sunt căutate de instructori de schi, cluburi si școli de schi, echipe de salvamont, jandarmerie montană și membri ai unor cluburi renumite din întreaga lume, ceea ce ne bucură și ne onorează”, a declarat Dan Cotfas, Directorul Strindberg.
În mod tradițional, cele mai multe vânzări Strindberg au loc în perioada octombrie-februarie a fiecărui an, întrucât 80% din produsele Strindberg sunt pentru sezonul rece, iar cele mai căutate articole sunt costumele de ski și hainele cu puf de gâscă.
Articolele de îmbrăcăminte Strindberg sunt produse la fabrica de confecții din Toplița, jud. Harghita și ajung pe pârtiile de schi din întreaga lume, în țări precum Italia, Austria, Germania, Finlanda, Marea Britanie, etc. Iar materialele folosite pentru confecționarea produselor sunt țesături profesionale, fabricate în Japonia.
Produsele Strindberg pot fi găsite în nouă magazine din țară, situate în: Alba, Baia-Mare, Brașov, Otopeni, Predeal, București și Toplița (Harghita), dar și în propriul shop online. În ceea ce privește producția, Strindberg utilizează forța de muncă din zonă (Toplița), având aproximativ 90 de angajați.
Strindberg utilizează pentru articolele de îmbrăcăminte profesionale, țesături cu membrană Dermizax, care au un nivel de impermeabilitate de 20.000 mm H2O și respirabilitate de 20.000 g/m2/24h, proprietăți care asigură confort în timpul practicării sporturilor de iarnă la altitudini mari și temperaturi scăzute, în condiții de viscol, vânt puternic, ploaie, lapoviță sau ninsoare.
Descrierea Companiei: Strindberg, brand sub care operează compania DANICO SRL, e printre puținele branduri românești care exportă echipamente premium pentru schi și outdoor. Tatăl fraților Dan și Nicolae Cotfas punea bazele unui atelier de manufactură de îmbrăcăminte în casa moștenită de generații. În 1992, cei doi frați aveau să preia afacerea. Așa s-a născut brandul Strindberg, cu sediul în Toplița, Harghita, care a început să cucerească treptat magazinele din întreaga țară și brandurile mari din întreaga lume.
Oct 17,13:11
Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificațiSep 7,07:12
WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST14.06.2022
01.03.2022
23.02.2022