BlackGold Media / 13.05.2023 / 13:44

butonul de deschidere a chatului

Românii caută soluții pentru rambursarea anticipată a creditelor ipotecare

În primele trei luni din 2023 au fost acordate credite ipotecare în valoare de 5,14 miliarde de lei, în condițiile în care în primul trimestru al anului 2022 volumul creditelor ipotecare a fost de peste 5,4 miliarde de lei. Astfel, volumul creditelor acordate în T1 2023 a scăzut cu circa 3% comparativ cu T1 al anului 2022. Un declin considerabil a fost înregistrat în luna martie, unde volumul de credite ipotecare acordate a scăzut cu peste 13%, comparativ cu luna martie al anului 2022.

Dacă în 2022 circa 88% din creditele ipotecare au fost accesate cu dobândă fixă, în 2023 peste 51% au fost accesate cu dobândă variabilă. Acest lucru se datorează faptului că tot mai mulți analiști preconizează o plafonare sau chiar descreștere a indicilor de referință ROBOR și IRCC.Cu toate acestea, anul 2022 și primul trimestru al anului 2023 au fost marcați de creșterea substanțială a dobânzilor la credite.

Pe fondul acestor creșteri, tot mai mulți români caută soluții pentru rambursarea anticipată a creditelor ipotecare. Rambursarea anticipată a unui credit se referă la restituirea sumei de bani din soldul unui credit înainte de termenul stabilit în contractul de împrumut. Aceasta poate fi o opțiune atractivă pentru cei care doresc să scape mai rapid de datorie și să economisească bani pe termen lung prin reducerea dobânzilor. De asemenea, înainte de a accesa un credit, experții în creditare sfătuiesc clienții să analizeze opțiunile de la mai multe bănci și să ia o decizie cât mai avantajoasă. Pentru a face acest lucru, pot fi folosite comparatoarele de credite, instrumente care îi ajută pe clienți să-și facă o imagine clară despre ofertele din partea mai multor instituții.

„Accesarea unui credit ipotecar este o decizie pe termen lung. Fără o planificare bună, acest împrumut poate reprezenta o povară pe 30 de ani. Din acest motiv este important să te consulți cu un specialist și să vezi care strategie de rambursare anticipată se potrivește mai bine nevoii tale. Cu un plan financiar bun, poți să rambursezi creditul ipotecar mult mai devreme, economisind bani și ani” a susține Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance.

CARE SUNT MODALITĂȚILE DE RAMBURSARE ANTICIPATĂ A UNUI CREDIT

Rambursarea anticipată a unui credit se face doar la cererea clientului, în scris, în care acesta exprimă exact ce sumă dorește să ramburseze anticipat. Deși băncile sunt obligate să proceseze aceste cereri, unele dintre ele pot ridica anumite obiecții, precum reducerea doar a ratei și nu a perioadei de creditare, impunerea unei sume minime de rambursare, sau depunerea cererilor în anumite zile. Aceasta deși legislația interzice băncilor să impună condiții speciale la rambursare.

Potrivit experților, există două feluri de rambursare anticipată a unui credit: rambursare parțială - când clientul plătește anticipat doar o parte din soldul creditului și rambursare integrală - când clientul rambursează anticipat toată suma rămasă din soldul creditului.

RAMBURSARE PARȚIALĂ SAU RAMBURSARE INTEGRALĂ?

Atunci când vine vorba de o rambursare anticipată a unui credit, clienții băncilor își pun deseori întrebarea: ce este mai avantajos, să plătesc anticipat, lunar, o sumă mai mică sau sa economisesc și să rambursez o sumă mai mare peste mai mulți ani?

„Deși aparent este același lucru, rezultatul este unul foarte diferit, demonstrează experții. Pornind de la exemplul unui credit ipotecar de 350.000 RON, cu o dobândă de 8,5%. Pe lângă rata lunară, clienții au posibilitatea să economisească lunar 1.000 RON. În acest caz, aceștia au două opțiuni, fie rambursează lunar câte 1.000 lei timp de 15 de ani, fie economisesc acești bani timp de 15 ani și rambursează la acea dată suma de 160.000 RON. În cazul în care aplică prima strategie, la finalul celor 15 ani, soldul creditului rămas este de 68.865 RON, iar creditul ar fi rambursat în 18 ani. Practic, creditul poate fi închis cu 12 ani mai devreme În schimb, dacă aplică a 2-a strategie, la finalul celor 15 ani, soldul creditului ar fi în jur de 124.208 RON iar creditul ar fi rambursat în anul 21. În concluzie, prima strategie este mult mai eficientă, demonstrează experții. În primul rând, astfel am economisi cel puțin 3 ani și în jur de 120.000 RON”, explică Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance.

RAMBURSAREA ANTICIPATĂ PRIN REDUCEREA RATEI

Rambursarea anticipată prin reducerea ratei, presupune achitarea unei sume de bani în avans, păstrarea perioadei de creditare, dar reducerea ratei. Astfel, dacă e să luăm același exemplu de credit, la care în prima lună plătim anticipat 2.000 lei, cu reducerea ratei, rata lunară s-ar micșora cu circa 20 de lei, iar suma economisită la final de contract este de circa 3283 RON.

În cazul rambursării anticipate prin reducerea perioadei, la plata anticipată a aceleiași sume de 2000 de lei, dar cu reducerea perioadei, lucrurile stau diferit. Astfel, la final de perioadă, clientul poate economisi 18.744 RON, iar perioada creditului ar fi redusă cu circa 8 luni.

„Dacă tragem linie, este evident ca mult mai util, matematic vorbind, este să faci o rambursare cu reducerea perioadei. În alte circumstanțe, dacă rata lunară este prea mare, poate are sens să facem rambursări anticipate cu reducerea ratei. Recomandat este ca fiecare persoană să ia decizii în funcție de situația particulară. Clienții trebuie să ia, totodată în considerare și eventualele comisioane de rambursare anticipată. De cele mai multe ori, comisioanele sunt următoarele: dacă ai credit cu dobândă variabilă, comisionul este zero. În schimb, dacă ai credit cu dobândă fixă, comisionul este de 0,5% dacă a rămas mai puțin de un an până la scadența creditului și 1% dacă perioada rămasă este de peste un an”, mai arată Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance.

Descrierea Companiei:

Mr. Finance este o platformă online care oferă utilizatorilor informații utile despre credite bancare sau nebancare, asigurări, utilități, investiții, criptomonede și tranzacții Forex. Prin serviciile companiei, aceștia pot compara prețurile instrumentelor financiare pe care vor să le acceseze. Mr.Finance pune la dispoziția românilor și opțiunea de a compara și evalua cele mai bune oferte de credite înainte de a le accesa efectiv, pentru a vedea care produs are costuri mai mici.

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

May 30,08:08

Candidații de 45 de ani, căutați în proiectare, management și inginerie, dar respinși în vânzări

May 10,08:32

Pe ce cheltuie antreprenorii români sutele de milioane de euro alocate in 2023 pentru digitalizare

May 4,08:05

Record de companii nou-înființate la început de 2023. Românii migrează către idei antreprenoriale online

May 4,08:01

Domeniul cu 10.000 de joburi deschise în care AI nu poate încă substitui experții

Apr 26,20:36

Au ȋnceput ȋnscrierile pentru clasa pregătitoare. Cererea pentru ȋnvățământul privat, ȋn continuă creștere, de peste 10 ani

Apr 26,10:57

Transparentizarea salariilor în anunțurile de recrutare poate dezavantaja în special companiile mici

Apr 19,13:14

JUMĂTATE DINTRE VÂNZĂRILE DE AUTOMOBILE MERCEDES-BENZ ALE AUTOKLASS VOR FI REPREZENTATE DE VEHICULE ELECTRICE ȘI PLUG-IN ÎN 2024

Apr 11,17:05

Indicele IRCC a ajuns la aproape 6%. Cu cât vor crește ratele românilor?

Apr 3,12:26

Tot mai puțin angajatori își permit să păstreze non-performeri în organizație în 2023

Mar 30,10:21

Numărul record de companii înființate în ultimul an a mărit nevoia de Consultanți pentru Sistemele de Management ISO

Mar 28,07:29

Ce pot face fondatorii români de start-up-uri pentru a prelungi viața companiilor lor

Mar 27,12:18

Casele mici revin în atenția clienților, după ce încrederea în dezvoltatorii imobiliari a scăzut iar energia scumpă îi ține departe de locuințele mari

Mar 16,08:20

Elevii Școlii Quantum au obținut locuri fruntașe la cea mai mare competiție online de matematică din lume, datorită unui model nou de învățare

Mar 15,14:20

LEONTHE BAGS, BRANDUL ROMÂNESC DE GENȚI DE LUX, DISCUTĂ OPORTUNITATEA DESCHIDERII UNUI MAGAZIN FIZIC CU PARTENERI DIN EUROPA ȘI ORIENTUL MIJLOCIU

Mar 9,11:15

TREI DIN CINCI FIRME INTERESATE DE DIGITALIZARE DUC LIPSĂ DE ANGAJAȚI CALIFICAȚI

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România