Elena Șerban / 07.04.2021 / 06:57

butonul de deschidere a chatului

Spectacol pe cer în luna aprilie. Ce planete putem vedea cu ochiul liber

Luna aprilie aduce oportunități fantastice pentru oameni. Planeta Marte poate fi văzută cu ochiul liber chiar dacă strălucirea ei scade pe măsură ce se îndepărtează de Pământ. În unele dimineți, pot fi văzute planetele Jupiter și Saturn, iar cele mai strălucitoare stele ce pot fi privite pe cer sunt Arcturus și Spica.

La începutul lunii, planeta Marte se va afla la 267 de milioane de km depărtare, iar pe 1 mai la 305 milioane, ceea ce înseamnă că va fi de două ori mai puțin strălucitoare în mai decât este în aprilie. În timp ce se îndepărtează de Pământ, planeta se mișcă și repede pe cer. Marte rămâne pe cer alte 3-4 luni, ceea ce înseamnă că mai poate fi văzută prin telescoapele noastre. De fapt, va fi singura planetă vizibilă seara până în luna iunie, când apare Venus.

Următoarea care răsare este Saturn, undeva la ora 4:30 la începutul lunii și la ora 2:40 la sfârșitul ei. Saturn se află într-o constelație în care nu mai există stele la fel de strălucitoare ca el, ceea ce înseamnă că, dacă priviți la ora 5 înspre sud-est, nu foarte sus față de orizont, și vedeți un astru care nu pâlpâie, vă uitați de fapt la planetă.

La 40 de minute după Saturn răsare Jupiter, care este mult mai strălucitor. Luna trece pe lângă ele în diminețile de 6 și 7 aprilie.

SHARE:

ULTIMELE ȘTIRI

Dec 30,15:30

Ce alternative au IT-iștii la Pilonul II de pensii după modificările codului fiscal? Investiția ȋn fonduri private vs. bani ,,ȋn mână”

Dec 30,15:30

BUGETELE ROMÂNILOR DE SĂRBĂTORI CRESC FAȚĂ DE ANUL TRECUT, DAR NU ȘI CANTITATEA ȘI CALITATEA CUMPĂRĂTURILOR. CE SFATURI OFERĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Dec 8,08:37

ASEE ROMÂNIA MIZEAZĂ PE O POSIBILĂ CREȘTERE DE 5% A VENITURILOR DIN OBȚINEREA CERTIFICĂRII VEEAM COMPETENCY PROGRAM

Oct 26,07:05

Care sunt cele mai noi tendințe ale utilizării AI ȋn marketing

Oct 17,13:45

Depozit-Virtual, revoluția românească din comerțul cu materiale de construcții, vizează extinderea în trei state europene

Oct 17,13:11

Criza forței de muncă se adâncește. Ce trebuie să facă angajatorii pentru a atrage candidați calificați

Oct 12,08:27

Peste 60% dintre marketeri au integrat AI ȋn activitatea profesională. Adoptarea AI și principiile etice ȋn folosirea sa, discutate la Digicon 2023

Oct 2,09:34

IRCC CREȘTE ȘI TINDE SĂ EGALEZE ROBOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CREDITELE ROMÂNILOR ȘI CE RECOMANDĂ SPECIALIȘTII ÎN FINANȚE

Sep 7,07:12

WORKSHOPURI, TURE FOTO ȘI ALTE SURPRIZE PENTRU PASIONAȚII DE FOTOGRAFIE, LA PHOTOSETUP IMAGEFEST

Sep 6,18:41

ALOCAȚIE COPII 2023: MODALITĂȚI DE ECONOMISIRE A ALOCAȚIEI COPIILOR PENTRU UN SPRIJIN FINANCIAR LA ÎNCEPUT DE DRUM

Sep 4,15:51

DIRECTORII INOVATORI DIN MARKETING, PASIONAȚI DE TRENDURI ȘI NOI TEHNOLOGII, SE REÎNTÂLNESC LA DIGICON 2023

Sep 1,14:19

FERMIERII ROMÂNI CAUTĂ SOLUȚII PENTRU SALVAREA PRODUCȚIEI PROPRII DE CEREALE PE FONDUL IMPORTURILOR IEFTINE DIN UCRAINA

Aug 24,17:44

Cele mai comune ȋnșelăciuni și cum să le eviți atunci când ȋți construiești o casă

Aug 21,13:04

Românii sunt tot mai interesați de cursuri pentru dezvoltare personală

Aug 18,16:06

DR. EGON CHOLAKIAN SE ADRESEAZĂ ÎN MOD PUBLIC LIDERILOR MONDIALI DESPRE DEZVOLTAREA FĂRĂ PRECEDENT A EVENIMENTELOR CLIMATICE DISTRUGĂTOARE

CELE MAI CITITE ȘTIRI

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România