Daniel Ene / 14.06.2022 / 08:07

Două dintre cele mai mari agenții de Digital Marketing - MoLoSo Agency și SEOcupcake își unesc forțele

Două dintre cele mai mari agenții de marketing online din România au fuzionat. MoLoSo Agency și SEOCupcake sunt specializate în oferirea de servicii PPC și SEO, iar noua entitate, formată de cele două companii se va numi Limitless Agency și va oferi servicii complete de promovare a afacerilor. Cele două companii țintesc la o cifră de afaceri comună de 8 milioane Euro, în următorii trei ani.

„Ne cunoșteam din piață de foarte mult timp, iar în urma unor discuții am aflat că avem aceleași principii și valori. Am fost separați în piață, însă nu neaparăt competitori, deoarece MoLoSo a început ca agenție de PPC, iar SEOCupcake ca agenție de SEO. Fiecare agenție a excelat în domeniul ei, iar creșterile au fost mari într-un timp scurt. MoLoSo a avut o abordare foarte tehnică, orientată spre automatizări și tehnologie AI în zona de PPC, iar SEOCupcake s-a concentrat mai mult pe zona de SEO, deci fuziunea a avut mult sens, pentru că cele două servicii se completează excelent. Noi venim cu procesele și cu automatizările la PPC, iar SEOCupcake a venit cu procesele bine definite la SEO, echipa de SEO și cea de Development”, a declarat Daniel Slăvenie, CEO Limitless Agency.

Obiectivele fuziunii sunt de a consolida echipele de SEO și PPC ale celor două agenții de top și de a oferi clienților servicii integrate de marketing. Odată cu fuziunea au fost create departamentele de Data & Analytics și Marketing & Development, pentru a oferi clienților un plus de valoare adăugată.

Fondată în mai 2014 de către Cătălin Macovei și Daniel Slăvenie, ca agenție de PPC (Pay-Per-Click), MoLoSo Agency administrează bugete media de peste 40 milioane EUR doar în Google Ads (2021), pentru peste 500 de clienți. Investind foarte mult în tehnologie, agenția a creat și dezvoltat de la zero un soft unic la nivel global, dedicat automatizărilor de marketing în cadrul campaniilor Google Shopping. Acest Tool folosește Machine Learning și se concentrează pe algoritmi software care învață din experiență care dintre produsele unui magazin online trebuie promovate în anumite perioade de timp.

Fondată în 2012, SEOCupcake este situată în Top 3 agenții de promovare SEO (Search Engine Optimization) din România, cu focus pe creșterea traficului și a brandului, administrând un portofoliu de peste 1.300 clienți în cei peste zece ani de activitate. Optimizare SEO, campanii PPC, web design și creație sunt serviciile oferite de SEOCupcake pentru o strategie digitală completă și o imagine impecabilă a brandurilor care li se adresează.

Cifra de afaceri cumulată în 2021 a celor două companii a fost de aproximativ 3.6 mil Euro, cu un număr de peste 350 clienți activi și peste 90 angajați. Fiecare dintre cele două agenții a excelat în domeniul său, înregistrând creșteri mari într-un timp scurt.

Descrierea Companiei: MoLoSo Agency și SEOCupcake, două dintre cele mai mari agenții de marketing online din România, specializate în oferirea de servicii PPC și SEO, au fuzionat. Noua entitate se numește Limitless Agency și oferă servicii complete de promovare a afacerilor.

SHARE:

LATEST NEWS

Jan 26,08:00

Tendințele anului 2023 în industria evenimentelor: Cererea pentru evenimente outdoor și exclusiviste în țări precum Grecia este în creștere

Jan 25,08:52

Piața muncii trece printr-o situație paradoxală în 2023, dar care ar putea transforma mulți angajați în antreprenori

Dec 16,15:21

2023 ADUCE SCHIMBĂRI DE STRUCTURĂ ORGANIZAŢIONALĂ ÎN COMPANIILE ROMÂNEŞTI. CARE SUNT NOUTĂŢILE MENITE SĂ LE PĂSTREZE COMPETITIVE

Dec 5,00:19

81% DINTRE MAME PREFERĂ CUMPĂRĂTURILE ONLINE ATUNCI CÂND VINE VORBA DE PRODUSELE PENTRU COPII

Dec 2,15:07

UN START-UP ROMÂNESC PREGĂTEŞTE EXTINDEREA INTERNAŢIONALĂ LA NICI 2 ANI DE LA ÎNFIINŢARE ŞI LANSEAZĂ O RUNDĂ DE FINANȚARE SEED DE 500.000 DE EURO

Nov 23,08:40

30 DE START-UP-URI ROM NEŞTI INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PARTICIPAREA LA CELE MAI MARI CONFERINŢE INTERNAŢIONALE DIN LUME DEDICATE BUSINESS-URILOR INOVATIVE

Nov 22,11:10

PAYTEN, LIDER ÎN SOLUŢII DE PLATĂ, DEVINE FURNIZORUL LOCAL AL DIEBOLD NIXDORF PENTRU SOLUȚIILE HARDWARE ȘI SOFTWARE DESTINATE SECTORULUI BANCAR

Nov 16,19:33

SERVICIILE ON DEMAND, SOLUŢIA COMPANIILOR PENTRU CRIZA DE SPECIALIŞTI DIN DOMENIUL DIGITAL MARKETING

Nov 15,10:23

CONFLICTELE LA MUNCĂ, PRINCIPALA CAUZĂ A PIERDERILOR PROVOCATE DE ANGAJAŢI ÎNTR-O FIRMĂ

Nov 14,11:42

LIPSA MEDICAMENTELOR DIN FARMACII ÎI DETERMINĂ PE ROMÂNI SĂ CUMPERE DIN STRĂINĂTATE. PREVENŢIA OCUPĂ 1% DIN TOTALUL CHELTUIELILOR

Nov 11,12:42

VÂNZĂRI DE PESTE 88 DE MILIOANE DE EURO PENTRU GRUPUL ASEE, ÎN AL TREILEA TRIMESTRU DIN 2022. CUM AU CRESCUT VENITURILE CU 53% FAŢĂ DE ANUL TRECUT

Nov 10,15:09

Live shopping, AR și VR shopping, cele mai noi trenduri în piața de retail, cu rate de conversie de până la 20% și retururi în scădere cu 40%

Nov 9,09:14

RETAILERII SE AŞTEAPTĂ CA VÂNZĂRILE DE APARATE FOTO ŞI CAMERE VIDEO SĂ CREASCĂ CU PÂNĂ LA 50% DE BLACK FRIDAY, ÎN 2022

Nov 3,09:39

PIAŢA DE EXPERIENȚE ȘI ACTIVITĂȚI CÂŞTIGĂ TOT MAI MULT TEREN ÎN DETRIMENTUL VACANŢELOR CLASICE. STRĂINII CHELTUIE DE 6 ORI MAI MULT DECÂT ROMÂNII

Nov 1,21:40

DE LA VIAŢA DE PĂRINTE LA BUSINESS DEDICAT PĂRINŢILOR. CUM ARATĂ PRIMA APLICAȚIE GRATUITĂ CARE VREA SĂ LE AJUTE PE MAME SĂ CÂŞTIGE TIMP PENTRU COPII

MOST VIEWED NEWS

Echipă de români lansează o platformă de NFT-uri bazată pe Inteligență Artificială

Coșurile Bokashi Organko, soluție eficientă de colectare separată și valorificare a bio-deșeurilor ca bază pentru compost, disponibile în România

Token-ul lansat de compania americana Nooft Technologies și-a triplat prețul în câteva ore de la lansare